Am studiat astrologia în dorința de a o folosi ca instrument și busolă de navigare prin viață. Mai întâi despre mine, apoi despre relațiile mele, pentru ca mai apoi despre sistemele în care trăim.

Astrologia e o unealtă complexă. Unii o numesc pseudoștiință. Oricum, pentru cei care se lasă ghidați de această busolă, este un instrument de navigare prin viață, o hartă care ajută la ghidare și la înțelegerea sistemelor și a direcțiilor.

Suntem într-o transformare majoră, la toate nivelurile. Asistăm la schimbări majore în ecosistemul nostru, dar și în sfera socială, economică și politică. La nivel planetar se produc schimbări, planeta noastră trece printr-un ciclu de schimbări care ne afectează în viața de zi cu zi.

Important este să înțelegem de ce se produce schimbarea, nu ca să o oprim, asta e imposibil, ci ca să înțelegem pe ce curs ne aflăm și să navigăm pe cât ne este permis printre acești curenți planetari.

Am putea zice că lumea noastră veche s-a sfârșit. Da, am asistat la sfârșitul lumii fără să ne dăm seama de asta. S-a sfârșit o lume și suntem martorii unei tranziții spre o alta.

Diferite culturi menționează aceste cicluri, fiecare o numește altfel, dar fără a intra în detalii plictisitoare, cert este că am simțit cu toții că în viețile noastre, în conștiința noastră, se petrece o transformare majoră.

Cei care trăim acum suntem martorii acestei tranziții și, dacă aș privi asta prin prisma curentului fatalist, aș putea zice că ne-am ales acest moment pentru a fi catalizatorii schimbării.

Dar nu toți rezonează la același nivel de conștiință. Nu, oamenii sunt răspândiți la niveluri diferite de conștiință. Și asta face ca fiecare să experimenteze altfel realitatea în care trăiește.

Eu una văd lucruri pe care încă nu le înțeleg, dar intuiesc într-un fel ce se întâmplă. Da, am citit, am ascultat și am făcut o cercetare amănunțită a acestor lucruri. Dar pot spune că la finalul tuturor studiilor mele am concluzionat doar că nu știu nimic. Cu cât mai multă informație, cu atât mai puțin conținut.

De fapt, totul se rezumă la simplitate, poate și motivul pentru care m-am abținut din comentat și din scris. Mi-am dat seama de inutilitatea acestui fapt, pentru că, deși suntem martorii schimbării, nu avem nici cea mai mică influență asupra ei. Nu, singura influență pe care o avem este în a decide cum reacționăm la aceste întâmplări.

Suntem la răscruce de vremuri, lumea veche moare, o lume nouă se naște. Anticii ne-au lăsat înscris că ne îndreptăm spre epoca luminii, deși noi nu vom apuca să o vedem. Poate într-o următoare viață și încă una, poate atunci amintirea acestor experiențe va miji în noi și ne va îndruma spre lumina după care tânjim.

Anul acesta și anii care urmează sunt anii în care vedem înspre ce ne îndreptăm. Ni se arată puțin calea, a noastră personală, și la un nivel mai mare se mijește direcția omenirii și al Terrei.

Da, vor veni multe schimbări geologice, climatice, dar asta deja o simțim de acum. Ni se cere flexibilitate să ne adaptăm noilor medii, să inovăm pentru a ne putea hrăni, îmbrăca și adăposti.

La nivel emoțional ne căutăm tribul, oamenii cu care rezonăm, pentru că știm că doar împreună putem supraviețui. Dar nu fiecare rezonează cu fiecare, poate de aceea este atâta forfotă în domeniul relațional. Personal simte fiecare dintre noi că nu mai aparținem tribului vechi și aici apare un sentiment major de singurătate și înstrăinare. Dacă nu cu ei, atunci cu cine? Această derutare vine din ruperea de sistemele familiare în care nu ne mai regăsim.

Suntem în imposibilitatea de a mai da definiții și a pune etichete pe tot ceea ce ni se întâmplă. Ne aflăm cu toții într-o stare a depresiei, depresia sufletelor noastre derutate într-o lume în plină transformare.

Unii vor avea curajul să își caute alt trib cu care pot rezona, alții vor rămâne unde sunt, în vechile structuri, și se vor simți din ce în ce mai captivi.

Căutătorii se vor simți extrem de singuri și înstrăinați și vor tânji după o formă de credință care îi poate ancora. Nu vorbesc despre o credință într-un dumnezeu anume, lumea noastră și noi cunoaștem de fapt mai mulți dumnezei. Ne închinăm lor în speranța că ne vor mântui, dar mai ales pentru că vrem ca ei să facă alegerea în locul nostru. Ce bine ar fi dacă un dumnezeu ar veni să îmi spună ce să fac, să mă scoată din această dilemă și eu doar să-l urmez, fără să îi pun la îndoială alegerea. Dar dumnezeul acesta doarme, toți dumnezeii au adormit, nu au făcut nimic în privința noastră, oricum nici nu puteau altfel.

Depresia noastră colectivă are o tentă transcendentală și doar aflându-ne în această însingurare vom găsi golul, vidul din care suntem făcuți. Nu pentru a îl înțelege, că nu e nimic de înțeles, ci doar să acceptăm faptul că, în afară de corpurile noastre și de hainele frumoase cu care ne îmbrăcăm, pe dinăuntru, de fapt, nu este nimic, poate doar un ego umflat care se împopoțonează cu gablonțuri pentru a-și valida existența.

Și doar trecând prin aceste straturi personale și ajungând la esență, adică la acel nimic care ne umple, vom găsi în întunericul nostru – lumina. Unii îi spun sulfet, deși și aici sunt multe controverse. Spiritualitatea la fel ca toate celelalte e orbită de același ego care adoptă tot felul de forme și ne păcăleaște că suntem cine știe ce – îndumneziți, spirituali etc. Ego-ul nu dispare niciodată, doar se mută de fiecare dată la alt nivel.

Totuși … eu cred că cea mai mare transformare are loc pe plan spiritual. În esență, fiecare dintre noi duce o luptă cu un anume dumnezeu, o luptă a credinței și a tuturor celorlalte credințe care sunt acolo.

Nu vreau să definesc acum acel acolo, chiar nu pot, că habar nu am ce e acel acolo. Pot doar să intuiesc și, la urma urmei, povestea asta este și ea doar una personală, pe când atâția oameni, atâtea credințe, atâtea lumi, atâtea universuri, atâtea realități, atâtea adevăruri și tot atâți dumnezei. Motivul tuturor conflictelor și al războaielor este că fiecare vrea să impună celuilalt realitatea lui, adevărul lui și dumnezeul lui.

Această luptă spirituală o împachetăm în tot felul de chesti materiale: lupta pentru resurse, teritorii, influență, pe când la baza acestor războaie se află doar marea frică de nimic, frica de a nu avea de ajuns și de a nu fi de ajuns, frica morții ego-ului, și a nimicului. Deci trebuie să ne agățăm și noi de ceva atunci când universul se zdruncină. Fiecare ne prindem de ce putem: unul de iubire, altul de materie, alții se agață de putere. Dar, de fapt, ne agățăm de niște bolovani aflați în cădere și nu realizăm că noi cădem odată cu ei.

Da, poate chiar avem nevoie de acest ego, care totuși ne ține în viață. Ca oricare alt sistem, singurul nostru instinct major este acela de a supraviețui.

Așa că încercăm să înțelegem lumea din jurul nostru, pentru a ne găsi o ancoră, așa cum o fi ea, eu cu astrologia, cu setea după cunoaștere, după cuvinte și dorința infinită de apartenență. Alții se agață și ei cum pot și de ce pot, căutând o bază solidă pe care pot construi ceva. Dar fiecare cu iluziile lui și avem tot dreptul să ne menținem iluziile, la urma urmei, e un fel de a supraviețui.

Ați observat că în ultima perioadă ni se dezvăluie tot mai multe lucruri. Apar declarații, dovezi despre atrocități de pe insule private, ritualuri sataniste cu nevinovați, maltratări, atrocități sexuale, recoltări de sânge și secreții. Aflăm despre oameni sus-puși care ar fi trebuit să ocrotească și să slujească.

Aflăm despre mașinațiuni financiare într-un sistem în care cei mari îi exploatează pe cei mici și în care noi, oamenii de rând, suntem doar niște experimente sociale și bunuri de consum.

Aflăm de contacte cu entități nepământene, fișiere întregi cu lucruri petrecute pe care ni le aruncă acum ca praful în ochi, doar-doar să ne orbească pentru a nu vedea ceea ce se petrece de fapt.

Ați observat cum mai mereu apar tot felul de știri, o știre pentru a o acoperi pe alta, cum ni se dezvăluie lucruri și totul e calculat: ba câte vreo molimă, ba câte vreun război, ba vreun scandal, doar așa ca să ne țină mintea ocupată și atenția fixată pe altceva.

Atâta timp cât guvernează frica, omul nu are timp să gândească. Atâta timp cât suntem prinși în lupte existențiale, când trebuie să plătim împrumutul, când ne mai amenință ceva, ce putem să facem? Ne ocupăm de fricile astea, încercăm să le gestionăm într-un fel, fără să vedem imaginea de ansamblu, că turma e mânată spre prăpastie, că în jurul nostru se construiesc garduri, împrejmuiri care ne reduc și așa-zisa libertate pe care am avut-o.

Putem să mai negăm faptul că ne aflăm cu toții într-o mare depresie? O depresie a inutilității, a lipsei de sens, o depresie materialistă a fricii și a terorii la care suntem martori?

Poate nu putem schimba mare lucru. Știu, sistemul care ne ține captivi e încă puternic, dar totuși el se clatină. Ne aflăm într-o tranziție în care lumea veche face loc unei alte lumi. Noi suntem catalizatorii schimbării și fiecare în lumea lui poate să schimbe ceva. Nu am rețete clasice, nu dau soluții, fiecare trebuie să intuiască ce are de făcut sau de lăsat.

Cred că primul pas este acela de a deschide bine ochii și urechile. Să nu credem nimic din ceea ce vedem și auzim. Ne aflăm într-un război spiritual, un război în care toate formele de dezinformare sunt admise și susținute de sistem. De la știri până la rețelele sociale, totul e dezinformare. Sistemul se clatină și se agață de orice pentru a supraviețui.

Un singur sfat: Nu crede, ci cercetează!